Diana Neamtu
Shares

Cum ar arăta viaţa ta dacă ai ştii în fiecare moment că tot ce ai de făcut este să te simţi bine?

Cum ţi-ai trăi viaţa dacă atenţia ta, în fiecare zi ar fi pe a te simţi bine, pe a fi fericită, a zâmbi, a face fapte bune, a-i ajuta pe cei din jurul tău, a dansa, a cânta, a râde şi a transforma fiecare acţiune pe care “trebuie” să o faci într-un ritual care să aducă bucurie în viaţa ta?

Urmărind-o deja de luni bune pe Gabby Bernstein, am auzit-o de multe ori folosind afirmaţia “Feeling good is my priority”, i-am înţeles însemnătatea şi am început să o folosesc şi eu, la rândul meu, în viaţa mea. 

Recent, am reuşit să integrez această afirmaţie în structurile mele şi să percep şi prin alte simţuri, nu doar prin filtrul raţiunii, ce minunăţie se ascunde în spatele acestei afirmaţii.

Să mă simt bine este o prioritate pentru mine.

Se simte bine şi numai să repet afirmaţia. Încearcă şi tu 🙂

Şi partea bună este că, atunci când te simţi bine, viaţa începe să curgă mai uşor şi mai frumos. Lucrurile încep să vină către tine, nu mai trebuie ca tu să alergi după ele, te găseşti în situaţia în care “întâmplător” ajungi să cunoşti oameni minunaţi care aduc şi mai multă bucurie în viaţa ta, prinzi curajul să faci lucruri pe care ţi-ai dorit mereu să le faci, dar ceva te ţinea în loc, atragi în viaţa ta exact situaţiile acelea care te ajută să evoluezi frumos, iar pe drum îi ajuţi şi pe alţii să facă la fel. 

Miracole se întâmplă când eşti în flow-ul de bucurie de viaţă şi când te angajezi să fii tu în primul rând acolo pentru tine, pentru a te face să te simţi bine, pentru a face din a te simţi bine prioritatea ta.

Te încurajez să iei și tu această afirmație, să o folosești atunci când simți și să vezi care vor fi miracolele ce se vor petrece în viața ta <3 

Se simte bine să te simţi bine, iar întrebarea mea este, de ce am renunţa la asta în detrimentul a orice altceva, nu asta este ceea ce ne face cu adevărat să simţim că trăim viaţa frumos?

Cu iubire & bucurie de viaţă,

Diana

Leave a Comment: