Thetahealing este o tehnică de vindecare energetică care poate ajuta la schimbarea convingerilor limitative prin accesarea nivelului subconștient al minții noastre. Această tehnică implică utilizarea unui nivel al creierului numit “stare theta”, care este asociat cu relaxarea profundă și accesarea subconștientului.

agConvingerile limitative sunt idei sau gânduri negative care ne pot afecta comportamentul și succesul în viață. Aceste convingeri pot fi formate dintr-o varietate de experiențe negative sau dureri emoționale și pot fi foarte puternic înrădăcinate în ființă noastră, la nivel de baza, genetic, sufletesc și istoric. Cu ajutorul thetahealing, putem schimba aceste convingeri limitative și astfel să transformăm mintea noastră subconștientă în aliatul ce ne ajută să ne atingem obiectivele și să trăim o viață împlinită.

În timpul unei ședințe de thetahealing, lucrăm împreună pentru a identifica convingerile limitative pe o anumită tematică ce te preocupă și pentru a schimba aceste convingeri prin accesarea nivelului subconștient al minții. De exemplu, dacă ai o convingere limitativă cum că nu ești suficient de bun ca să-ți atingi obiectivele, putem schimba această convingere cu una pozitivă cum ar fi: “Sunt capabil să-mi ating obiectivele și să reușesc în ceea ce-mi propun”.

În plus, tehnica thetahealing poate fi folosită pentru a identifica și trata traume și emoții captive care pot duce la convingeri limitative, la atragerea de circumstanțe neplăcute similare sau la blocaje în anumite aspecte ale vieții. Această tehnică de vindecare energetică poate ajuta la eliminarea blocajelor energetice din corpul tău, ajutându-te să te simți mai relaxat și mai echilibrat. În timpul ședințelor de thetahealing, vei fi ghidat printr-un proces de vindecare ce te va ajută să te eliberezi de emoții și convingeri negative care te pot împiedica să creezi cariera visată, relația împlinitoare pe care ți-o dorești, sau pur și simplu mai multă liniște interioară.

Thetahealing este o tehnică puternică de vindecare energetică care mie mi-a îmbunătățit considerabil viața, motiv pentru care m-am și certificat ca și practician în această metodă, pentru a ghida și alte suflete în procesul de evoluție personală.

Dacă ai experiențe negative sau emoții care te împiedică să-ți atingi obiectivele, să atragi partenerul/partenera de cuplu potrivită în viața ta, ești copleșit de stres și anxietate sau pur și simplu îți doreșți să creezi mai multă armonie în viața ta pe toate planurile, thetahealing poate fi o soluție pentru a te elibera de blocajele care te țin în loc și pentru a te ajuta să-ți îndeplinești potențialul.

Dacă vrei să afli detalii despre cum putem lucra împreună, programează un “discovery call” gratuit de 15 minute alături de mine și haide să explorăm împreună căile prin care te pot ghida spre următorul nivel pe care ți-l doreșți.